Abonare RSS
Imobiliare Contul meu  |   Inregistreaza-te

Portalul tau de promovari imobiliare

Tu publici anunturile, noi le promovam

Cea mai inalta cladire din lume va fi gata in 2017. Burj Khalifa cade pe locul 2

Publicat: 18-04-2012
Compania Kingdom Holding va finaliza constructia Kingdom Tower din Arabia Saudita in anul 2017, aceasta urmand sa devina cea mai inalta cladire din lume, devansand Burj Khalifa, scrie publicatia Arabian Business.
stiri imobiliare
Printul Alwaleed Bin Talal, actionarul majoritar al companiei Kingdom Holding, a anuntat recent ca turnul Kingdom Tower va fi gata in 63 de luni. Cladirea, cu o inaltime de peste 1.000 metri, va deveni in 2017 cea mai inalta constructie din lume, depasind Burj Khalifa, din Dubai, care are 828 metri.

Kingdom Tower, o investitie de 1,2 miliarde de dolari, va include un hotel, apartamente si birouri, urmand sa ocupe o suprafata de 500.000 de metri patrati. Proiectul a fost lansat in vara anului 2011, insa autorizatia de constructie a fost eliberata abia in acest an, la finalul lunii februarie.

Kingdom Holding a mai anuntat ca dezvoltatorul Saudi Bin Laden Group a cumparat 16,63% din actiunile proiectului, in schimbul sumei de circa 400 de milioane de dolari. Printul Alwaleed detie, prin intermediul Kingdom Holding, 33,35% din actiunile Jeddah Economic, compania care dezvolta proiectul Kingdom Tower.

Ceilalti actionari ai Kingdom Tower sunt Abraar International Holding, cu 33,35% si omul de afaceri Abdulrahman Hassan Sharbatly, cu 16,67%.

Printul Alwaleed, care controleaza 95% din Kingdom Holding, si-a concentrat investitiile in domeniile bancar, hotelier si media, ajungand la participatii importante in companii precum Citigroup, News Corp, Apple si Time Warner. Alwaleed a fost in ultimii 20 de ani cea mai bogata persoana din Orientul Mijlociu.

Sursa: wall-street.ro

Imobiliare

ANUNT GRATUIT

Daca esti proprietar poti publica un anunt GRATUIT valabil 60 zile.
Patiseria FULGI DE NEA - Oradea
Imobiliare
Copyright © 2011-2015 • imobilum.ro • Toate drepturile rezervate.