Abonare RSS
Imobiliare Contul meu  |   Inregistreaza-te

Portalul tau de promovari imobiliare

Tu publici anunturile, noi le promovam

Cele mai stabile ţări din zona euro

Publicat: 20-11-2011
Zona euro se confruntă cu o criza fara precedent, iar unele state precum Grecia, Italia sau Portugalia au ajuns să aibă datorii enorme. Cu toate astea, există şi ţări care se bucură de o stabilitate financiară care previne abandonarea monedei euro, arată un raport al Consiliului de la Lisabona. Economiştii dau asigurări că România, ţară care nu apare în raport, nu va fi afectată de criza din zona euro.
Raportul "2011 Euro Plus Monitor", realizat de Consiliul de la Lisabona şi de Banca Berenberg şi publicat săptămâna aceasta, arată care sunt ţările cu cea mai bună situaţie fiscală din zona euro şi cele care s-au adaptat cele mai bine crizei. Iată situaţia primelor cinci ţări din acest top:

Estonia

Cea mai bine adaptată la criza din zona euro este Estonia, care are o economie deschisă şi foarte dinamică. Atuurile Estoniei sunt sustenabilitatea fiscală, orientarea spre exporturi şi un regim de reglementare al economiei foarte liberal. În ciuda poziţiei privilegiate, Estonia are totuşi şi câteva slăbiciuni: creşterea costurilor legate de forţa de muncă, gradul mic de economisire în rândul populaţiei şi capacitatea redusă de a integra imigranţi în societate.

Luxemburg

Ţara cu cel mai mare Produs Intern Brut pe cap de locuitor din lume, Luxemburgul şi-a consolidat poziţia mulţumită statutului de centru financiar. Poziţa fiscală grozavă este completată de o rată scăzută a consumului public şi privat, ceea ce face ca ţara să o ducă pe roze din punct de vedere financiar. Pe de altă parte, slăbiciunile Luxemburgului sunt reprezentate de piaţa de servicii atent normată de stat, dependenţa neobişnuită de indusitra financiare şi măsurile considerabile pentru protecţia angajaţilor.

Germania

Cea mai dinamică dintre economiile mature din zona euro, alături de cea a Olandei, economia Germaniei este tot mai competitivă şi foloseşte din ce în ce mai bine potenţialul uman. După ce s-a consolidat în urma unor reforme fiscale şi structurale drastice adoptate după 2003, Germania se bucură de o stabilitate care dă siguranţă întregii zonei euro.

Olanda

Alături de Germania, Olanda se bucură de cele mai bune scoruri din zona euro legate de potenţialul de creştere şi de competitivitate. Îşi foloseşte foarte bine forţa de muncă, având o rată foarte mică a şomajului, şi are venituri foarte bune din exporturi. Are foarte puţine slăbiciuni, printre care industria financiară supradimensionată.

Slovenia

Aflată pe locul cinci în topul celor mai "sănătoase" economii din zona euro, Slovenia are la fel de multe avantaje ca şi slăbiciuni. Are o datorie publică redusă, o rată a şomajului bună şi sprijină deschiderea de noi afaceri. Pe de altă parte, costul forţei de muncă este în creştere, pieţele de servicii şi bunuri sunt puternic controlate şi nu s-a încă nicio o măsură semnificativă de ajustare fiscală.

Criza din zona euro, simţită de cele mai expuse economii

Extinderea crizei care bântuie în zona euro a afectat aşa cum era cele mai expuse economii. Costurile de creditare ale Spaniei, o altă ţară cu datorie publică mare, au crescut spectaculos săptămâna trecută.

Randamentul obligaţiunilor s-a apropiat periculos de 7%, pragul considerat nesustenabil, care a determinat ţări precum Grecia şi Irlanda să apeleze la ajutorul FMI şi UE.

Franţa este mai puternică ţară, dar expunerea băncilor sale la datoria italiană şi cea elenă au determinat şi în acest caz creşterea costurilor de împrumut.

Economiştii dau asigurări că România nu va fi afectată de criza din zona euro şi spun că probabilitatea ca o bancă din România să dea faliment este zero.

Articol preluat de pe REALITATEA.NET

Imobiliare

ANUNT GRATUIT

Daca esti proprietar poti publica un anunt GRATUIT valabil 60 zile.
Patiseria FULGI DE NEA - Oradea
Imobiliare
Copyright © 2011-2015 • imobilum.ro • Toate drepturile rezervate.